Ce îți spune media și ce nu îți spune
De obicei, mai mulți oameni câștigă sub medie decât peste ea, pentru că salariile mari o trag în sus. Nu o folosi ca grilă pentru o meserie sau un județ.
Brutul și netul din tabel sunt două agregate statistice publicate de INS. Nu obții neapărat netul mediu introducând brutul mediu în calculator: contribuțiile, deducerile și veniturile diferă între persoane.
Cum compari un salariu cu aceste valori
- Compară aceeași perioadă și același tip de sumă: brut cu brut, net cu net.
- Ține cont de normă, domeniu, experiență și componentele ofertei. Media tuturor domeniilor nu este o grilă pentru o ocupație.
- Pentru banii tăi de pe card, folosește calculatorul de salariu cu propriile opțiuni. Pentru pragul legal, vezi salariul minim.
Brutul de dinainte de 2018 nu se compară direct cu cel de după. Din ianuarie 2018, contribuțiile sociale plătite până atunci de angajator au trecut la angajat (OUG 79/2017), iar multe salarii brute au fost mărite ca să le acopere. Între ianuarie 2017 și ianuarie 2018, brutul mediu a urcat de la 3.168 la 4.143 lei (+31%), iar netul de la 2.300 la 2.484 lei (+8%). Netul se compară de la un an la altul.
Seria națională este lunară, total economie. Din 2025 afișăm seria CAEN Rev.3; anii anteriori folosesc CAEN Rev.2. Revizuirile INS pot schimba valorile publicate anterior.